Selectează o Pagină

Casa Memorială „Vladimir Streinu”

Comuna Teiu, Județul Argeș

Scriitorul Vladimir Streinu s-a născut pe 23 mai 1902 în comuna Teiu din județul Argeș. A debutat ca poet în „Adevărul literar si artistic” (1921), iar în calitate de critic, în revista „Muguri” (Câmpulung Muscel) în 1922, cu un articol despre volumul de poezii „Pârga”, de Vasile Voiculescu. A colaborat cu foarte multe alte publicații, precum „Săptămâna muncii intelectuale”, „Cetatea literară”, „Viața Românească”, „Gândirea”, „Mișcarea literară”, „Universul literar”. Vladimir Streinu a fost, înainte de toate, un critic de poezie, pe care a îmbrățișat-o aproape în întregimea ei, de la Eminescu și încă de mai înainte, până la cel mai tânăr contemporan.

Casa Memorială „Vladimir Streinu” din Teiu este un muzeu memorial înființat în casa care a aparţinut familiei Vladimir Streinu între 1902 – 1972. Casa în care a copilărit scriitorul Vladimir Streinu a fost construită de Șerban și Leanca Iordache în anul 1902 și se află în centrul satului Teiu.  În data de 28 mai 1972, are loc inaugurarea Casei Memoriale „Vladimir Streinu”. Clădirea a fost restaurată înainte de organizarea ei ca muzeu. În interior, sunt expuse obiecte ce au aparţinut familiei scriitorului, tablouri, costume populare specifice zonei.  Muzeul deţine şi o bibliotecă a Societății, cu cărţi ce au aparţinut lui Vladimir Streinu şi donate de scriitori. În aceeaşi clădire este amenajat şi muzeul sătesc. (foto:ziarobiectiv.ro)

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *